înapoi la păsări

 

Denumire ştiinţifică: Circus pygargus (L.) 1758

Denumire populară - Erete sur

Taxonomie: Cls. Aves, Ord. Falconiformes, Fam. Accipitridae

 

Descriere.

Pasăre cu dimorfism sexual. Masculul: ceara, irisul și picioarele galbene; raportate la corp aripile eretelui sur sunt lungi; pliate, ajung cu vârful lor la capătul cozii. Capul, gâtul sunt cenușiu-albăstrui. Partea inferioară albă cu pete roșii-ruginii. Tectricele supracodale sur-cenușii. Remigele primare la capătul proximal negre. Codalele bandate. Femela: dorsal, cafeniu închis pătată cu galben-ruginiu. Remigele mari, bandate ventral. Tectricele supracodale cu capete sure spre alb. Coada străbătută ca la mascul cu 4 benzi.

 

Biologie (reproducere, ecologie, habitate)

 

Reproducerea:

Cuibul este plasat pe sol, în locuri ierboase, având ca suport tulpinile plantelor păioase și rămurele sau ca habitat secundar în culturi de cereale (graminee) ori în pârloage. Depune 4-5 ouă. Linția (1955) a considerat specia drept clocitoare obișnuită în Bărăgan dar puțin frecventă, Klemm și Kohl (1988) pentru sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX local în Transilvania, ca mai apoi Munteanu și colab. (1999) să recunoască incertitudinea clocirii sale în țară.

 

Activitate: specie diurnă.

 

Regim alimentar: carnivor, regim alimentar format din micromamifere, insecte de dimensiuni mai mari.

 

Ecologie, habitat:

Specie migratoare, specia este de observat în câmpiile cultivate sau necultivate cu vegetație ierboasă, stepică, alteori în lunci, în proximitatea bălților sau lacurilor. În ultima vreme a fost găsită cuibărind în terenuri aride și culturi agricole (Ungaria).

 

Statutul speciei:

Directiva păsări, anexa I a Directivei Consiliului Europei 79/409/CEE;

OUG 57-2007, OUG 154-2008 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale a florei și faunei sălbatice (anexa 3);

Convenţia de la Berna - Legea nr. 13 din 11.03.1993;

Legea vânătorii anexa 2 (vânarea interzisă).

 

Specie periclitată.