înapoi la păsări

 

Denumire ştiinţifică: Dendrocopos medius L. 1758

Denumire populară - Ciocănitoare-de-stejar

Taxonomie: Cls. Aves, Ord. Piciformes, Fam. Picidae

 

Descriere. Este o pasăre puţin mai mică decât mierla cu un colorit predominant negru şi alb; ciocul alb murdar spre albăstrui, fruntea şi partea anterioară a capului: amestec de brun, cenuşiu, alb şi roşiatic; partea de sus şi posterioară a capului: roşu aprins. Sexele pot fi departajate în observaţiile de teren numai prin aprecierea corectă a culorii roşii a capului, mai densă, apăsată şi strălucitoare la mascul. Ceafa, spatele anterior, frâul, aripile şi coada: negre. Obrajii, laturile gâtului şi umerii aripii: alb-cenuşii.

Gâtul şi pieptul sunt albe cu virare pe flancuri, piept şi abdomen spre alb-gălbui (estompate fumuriu) la femelă şi alb-gălbui spre roziu (estompate fumuriu) la mascul. Pieptul, mai cu seamă flancurile, sunt străbătute de striaţiuni longitudinale întunecate.

Posibile confuzii: Specia este uşor confundabilă cu masculul ciocănitoarei-petriţe-mici (Dendrocopos minor) care, spre deosebire de ciocănitoarea-de-stejar, nu are spatele negru ci străbătut de striuri orizontale albe.

 

Biologie (reproducere, ecologie, habitate)

 

Reproducerea:

De regulă există o singură pontă pe an; au fost găsite şi ponte de înlocuire ca urmare a distrugerii prin prădare sau a altor factori exogeni. Cuibăreşte în scorburi pe care le dăltuieşte pe de-antregul, singură. Alteori fasonează scorburile naturale. La procesul cioplirii participă ambii parteneri. Arborii preferaţi sunt: fagul, stejarul, castanul, arinul şi salcia, întâmplător pomii fructiferi, rar coniferele (Makatsch, 1976). Ouăle de culoare albă în număr de 5-6, mai rar 7-8 sunt depuse pe rumeguşul rezultat din dăltuire, aflat pe fundul scorburii. Incubaţia durează 14 zile, clocitul revenind atât femelei cât şi masculului, cu o participare ceva mai apăsată a celui din urmă. Puii eclozaţi, rămân la cuib conform caracterului lor de nidicoli încă 20-23 de zile, răstimp în care sunt hrăniţi de adulţi, zilnic, cu o cantitate de insecte şi alte nevertebrate, egală în greutate cu greutatea corpului fiecărui pui în parte. După acest interval de timp, puii părăsesc scorbura, pot zbura, familia destrămându-se definitiv după alte câteva zile consecutive acestui moment.

 

Activitate: diurnă; specie solitară şi sedentară (nu migrează) care se poate însă asocia în timpul iernii stolurilor polispecifice (piţigoi, auşei, gaiţe) eratice, aflate în căutare de hrană.

 

Regim alimentar: insectivor (carnivor).

 

Ecologie, habitat:

În biotop forestier (preponderent la şes, pădurile de câmpie în care domină stejăretele şi şleurile cu stejar pedunculat, cereto-gârniţetele, ceretele şi gârniţele (Stănescu şi colab., 2002), lunci, parcuri. În toate cazurile este asigurată staţionarea, troficizarea şi refugiul („odihna”).

 

Statutul speciei:

Directiva Consiliului 79/409/CEE, Directiva Păsări a CE 70/409 CEE din 02.04.1979,

Ordonanţa de urgenţă 236/24.11.2000, Convenţia de la Berna (Legea 13/11.03.1993), lista speciilor protejate din România.