înapoi la nevertebrate

 

Denumire ştiinţifică: Austropotamobius torrentium Schrank, 1803

Denumire populară - Racul de ponoare

 

Descriere

Racul de ponoare are dimensiuni mici de până la 10 cm. și colorit variabil: alb, gălbui, gălbui-portocaliu, bruniu sau maroniu. Rostrul este scurt, cu marginile netede, în formă de triunghi și apexul scurt, ușor rotunjit.

Zona cervicală a carapacei este netedă. Cele două articole care formează baza antenei depășesc în lungime solzul antenal. 

Habitat

Pâraie și văi de dimensiuni mici sau medii cu fund pietros, stabil. Exemplarele de talie mică se întâlnesc în apele de mică adâncime iar cele mari pot fi întâlnite și în apele mai adânci. Nu se întâlnește in ape poluate, în cele cu fund nisipos sau mâlos. Specia preferă apele cu substrat bolovănos, mediu-mare, acesta oferind condiții mai bune pentru adăpost.

Biologie

Reproducerea are loc în septembrie-mai iar ponta este purtată de femelă pe partea ventrală a abdomenului. Juvenilii năpârlesc până la de 4 ori pe an iar adulții o singură dată. Ajung la maturitate sexuală după 3-5 ani. 

 

Observații preliminare în arealele studiate

A fost identificat pe cursurile Minișului, Beiului, Șușarei și Moceriș.

 

Amenințări

Specie sensibilă la poluarea apelor, astfel toate practicile care pot modifica parametri fizico-chimici ai apelor au repercusiuni asupra populațiilor. Defrișările în albia râului, traversarea acestuia cu utilajele, modificarea debitului prin captări sau orice lucrări hidrotehnice pot duce la eliminarea populațiilor pe segmentele văilor afectate.

 

Curiozități

O gravă amenințare asupra speciei o reprezintă speciile invazive Nord Americane Pacifastacus leniusculus (introdusă în 1960 în Suedia) și Orconectes limosus (introdusă în 1980 în Germania) care concurează specia și transmit boli pentru care speciile autohtone de raci nu au rezistență.

Proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională

 

PARTENER

RNP-ROMSILVA - Administratia Parcului Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa RA

 

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro