înapoi la amfibieni și reptile

 

Denumire ştiinţifică: Bombina variegata Linnaeus, 1758

Denumire populară - Buhai de baltă cu burta galbenă, izvoraș cu burta galbenă

 

Descriere

Specie cu corpul turtit, de 4-5 cm lungime, botul scurt și rotunjit, partea dorsală gri pământie sau măslinie, verucoasă, cu negi ascuțiți și vârf cornos. Pupila este triunghiulară, în formă de inimă. Partea ventrală marmorată cu pete galbene pe câmp albastru-cenușiu spre negru și uneori cu puncte albe. Mormolocii au abdomen cenușiu-albăstrui cu puncte negre-albăstrui și palme și tălpi galbene sau portocalii.

Habitat

Ochiuri de apă situate pe drumurile forestiere, șanțuri, meandrele pâraielor, iazuri, lacuri etc, din etajul submontan însă poate fi găsită până la 1500 m. altitudine.

Este prezentă atât în habitatul forestier mai ales în poieni și lizieră cât și în pajiști. Cu toate că apele curgătoare nu sunt un habitat tipic, a fost observată și pe malurile Nerei.

Biologie

Reproducerea are loc în aprilie-iunie în ochiuri de apă însorite. Ponta depusă izolat sau în pachete, cade la fundul apei. Mormolocii apar la 8-10 zile de la depunerea pontei. Ei se hrănesc cu plante și detritus pe când adulții se hrănesc cu insecte, viermi și moluște. Hibernarea are loc în pământ sau nămol începând cu lunile octombrie-noiembrie. De asemenea în verile secetoase se refugiază în adăposturi subterane. Buhaiul de baltă este activ atât ziua cât și noaptea. Ajung la maturitatea sexuală după trei ani.

Observații preliminare în arealele studiate: Valea Beiului, Valea Nerei, Dealul Gărânii, Liciovacea, Tabăra Miniș, Poiana Ţârcoviţa, Ciclova Montană, Oraviţa, La Tunele, Rezervația Bigăr, Cheile Nerei, Scofaiană, Stăncilova de Sus, Valea Moceriş-Izbuc, Poiana Boiştei, Canton Crivina, Poiana Logor, Izvor Predilcova și Fagul Impreunat etc.

 

Amenințări

Trecerea vehiculelor prin bălțile în care sunt concentrate larvele sau sunt prezenți adulți, utilizarea pesticidelor, poluarea apelor, modificarea/dispariția habitatelor de reproducere.

 

Curiozități

Când se simte în pericol își arcuiește corpul, ridicând membrele peste cap pentru a-și etala petele colorate are au rol de artizare asupra toxicității sale.

Glandele de pe spate secretă substanțe toxice.

Este pe cale de dispariție în Germania, Austria și Elveția.

Se poate hibrida cu Bombina bombina (buhaiul cu burta roșie) în arealele unde cele două specii coexistă.

Proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională

 

PARTENER

RNP-ROMSILVA - Administratia Parcului Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa RA

 

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro