înapoi la păsări

 

Denumire ştiinţifică: Dryocopus martius martius (L.)

Denumire populară - Ciocănitoarea neagră

Taxonomie: Cls. Aves, Ord. Piciformes, Fam. Picidae, subfamilia Picinae

 

Descriere.

Este cea mai mare ciocănitoare de la noi; cu o lungime de aproximativ 45 cm se apropie de talia unei ciori. Specia este relativ ușor de recunoscut datorită penajului său complet negru cu creștetul roșu-carmin aprins. Deosebirea dintre sexe constă în mărimea acestei pete: la mascul acoperă întregul creștet, pe când la femelă doar partea posterioară a acestuia. Ciocul și irisul sunt deschise la culoare (alb-gălbui).

Coada este formată din pene puternice ascuțite la vârf, capabile să susțină pasărea în poziție verticală pe trunchiul copacilor; o particularitate de altfel comună tuturor ciocănitorilor.

Zborul ciocănitorii negre este liniar și ca atare diferit de aspectul ondulat al celorlalte ciocănitori. Emite sunete caracteristice și particulare diferitelor stări comportamentale.

 

Biologie (reproducere, ecologie, habitate)

 

Până cu aproximativ patru-cinci decenii în urmă, ciocănitoarea neagră a fost considerată parte a ornitocenozelor de deal și montane populând în cea mai mare parte ”pădurile compacte de brad și fag din Carpați” (Linția, 1954). În repartizarea pe verticală a păsărilor țării, Dimitrie Radu (1967) o atribuie etajului tetraonidelor (cocoșului-de-munte) ca specie sedentară și endemică (Radu, 1967) pentru munți. De atunci până astăzi situația s-a schimbat însă radical constatându-se o tot mai mare extensie a speciei în pădurile de foioase inclusiv la altitudini joase (Dobrogea).

 

Reproducerea:

Comportamentul de inducere a ritualului de împerechere îi aparține femelei. Schimbarea partenerilor în timpul clocitului se petrece tot în urma consumării unui ritual (Blume, 1973) ca și comportamentele teritoriale în care mărirea suprafeței semnal a corpului este ritualizată (întinderea aripilor – semnal vizibil de la distanță) (Stănescu, 2009).

Cuibul îl construiește în scorburile mari ale arborilor bătrâni, altul în fiecare an, cavitate ajustată în egală măsură de ambii parteneri, uneori cu o pondere de participare mai mare a masculului. Procesul durează aproximativ două săptămâni. Înălțimea viitoarei vetre este în medie de 5-6 m de la sol dar poate fi și la 10 m deasupra pământului. De regulă cuibul este dăltuit în pini dar și în brazi, mai rar fagi, mesteceni sau arini. Condiția este aceea ca ”miezul” arborelui să fie putred sau pe cale de a se deteriora. Adâncimea scobiturii depășește o jumătate de metru. Ouăle albe, oval ascuțite, sunt în număr de 4-5 dar pot fi și 3 sau 6. Perioada de incubație: 12-14 zile în perioada aprilie-mai. Chiar dacă ouăle sunt depuse la interval de o zi fiecare, incubația începe cu depunerea primului ou.

 

Activitate: specie diurnă. Este de observat în toate segmentele împădurite ale sitului dar fără a fi frecventă.

 

Regim alimentar: insectivor. Consumatoare de larve xilofage (carii) pe care le caută săpând cu ciocul în lemnul atacat. Sunt abordate trunchiurile degradate în care sapă cavități mari pentru a ajunge la hrană. Nu evită în acest scop nici mușuroaiele de furnici, dar rar. În anotimpul rece se hrănește și cu fructe sau semințe.

 

Ecologie, habitat:

Pădurile de conifere și de amestec. Răspândită în numeroase habitate.

 

Statutul speciei:

OUG 57-2007, OUG 154-2008 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale a florei și faunei sălbatice (anexa 3);

Convenţia de la Berna - Legea nr. 13 din 11.03.1993;

Legile 407/2006 și 197/2007;

Legea vânătorii anexa 2 (vânarea interzisă);

Birds in the European Union – a Status Assessment 2004, 2007;

The State of Europe’s Common Birds, 2007.

Proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională

 

PARTENER

RNP-ROMSILVA - Administratia Parcului Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa RA

 

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro