înapoi la mamifere

 

Denumire ştiinţifică: Canis lupus (Linnaeus 1758)

Denumire populară - Lup

Taxonomie: Cls. Mammalia, Ord. Carnivora, Fam. Canidae

Taxonomie intraspecifică:

Canis lupus albus – nordul Rusiei

Canis lupus arctos – nordul Canadei

Canis lupus baileyi – sudul SUA și Mexic

Canis lupus communis – Rusia centrală

Canis lupus cubanensis – Asia centrală și de est

Canis lupus lupaster – Africa de nord

Canis lupus hattai – Japonia (insula Hokkaido)

Canis lupus nubilis – centrul SUA și al Canadei

Canis lupus pallipes – Orientul apropiat, Arabia

Canis lupus hodophilax – Japonia (insula Honshu)

Canis lupus occidentalis –Alaska și nord-vestul

Canadei Canis lupus lycaon – nord-estul SUA și sud-estul Canadei

Canis lupus lupus – Europa și vestul Asiei (este și subspecia prezentă în România)

 

Canis lupus (fotografiat la grădina zoologică din Budapesta)

Descriere.

Canis lupus este cel mai mare reprezentant al genului Canis ajungând la o greutate de până la 86 kg (Graves 2007). Greutatea medie constatată variază între 25-25 kg, exemplarele Europene fiind mai mari decât cele din alte regiuni ale globului. Cele două sexe au dimensiuni similare deși femelele sunt ceva mai mici decât masculii. Măsurători efectuate în SUA arată dimensiuni de 1650 mm la masculi si 1585 mm la femele (Young și Goldman 1944 în: Mech și Boitani 2003).

Spre deosebire de câinii de dimensiuni mari lupul are urechile scurte, ochii plasați oblic (fapt ușor de observat atunci când este privit frontal), coada dreaptă și picioarele înalte ceea ce îi dă o înfățișare zveltă. Coloritul blănii poate varia de la alb la brun, cenușiu sau chiar negru. Majoritatea exemplarelor sunt însă în diverse nuanțe de gri.

Caninii sunt extrem de bine dezvoltați ca de altfel și musculatura ce deservește falca inferioară. Prin urmare forța de apăsare/strivire a fălcilor unui lup este de circa 1500 lbf/in², de două ori mai mare decât a câinilor de dimensiuni similare (Lopez 1978).

În natură specia este greu de observat în special datorită densității reduse și a fricii dobândite față de om. Totuși prezența acesteia într-o anumită zonă poate fi identificată după urme. Acestea sunt de mari dimensiuni și au un contur ovoid. Mai mult, urmele degetelor laterale nu depășesc marginea posterioară a degetelor anterioare. Urma pârtie lăsată în zăpadă este liniară deoarece membrele posterioare calcă pe urmele celor anterioare. Aceasta este o adaptare la deplasarea în habitate cu zăpadă.

 

Habitat: Specia populează habitate extrem de variate. De la tundra din nordul arealului sau din zona alpină, la păduri de diverse tipuri, câmpii și stepe deschise, zone mlăștinoase, delte dar și terenuri semiaride din orientul apropiat, Africa sau India.

Această plasticitate a speciei dovedește, cel puțin la nivel teoretic, că în România toate habitatele, inclusiv cele din zonele de câmpie, ar putea fi populate de specie.

 

Biologie:

Reproducerea: Maturitatea sexuală este atinsă de regulă în al doilea an de viață. Totuși aceasta este influențată mult de diferiți factori de mediu, dintre care cel mai important pare a fi disponibilitatea hranei. Ca argument al afirmației anterioare stau observațiile din captivitate unde maturitatea sexuală poate fi atinsă chiar la 10 luni de viață (Mech și Boitani 2003).

Canis lupus este o specie monogamă și de regulă o pereche deja formată va rămâne stabilă pe tot parcursul vieții, exceptând cazul în care unul din parteneri moare (Heptner și Naumov 1998).

Perioada de împerechere variază mult în funcție de zona geografică. În Europa împerecherea se desfășoară de regulă în februarie-martie. Perioada de gestație durează 62-75 de zile puii fiind fătați la început de vară. Numărul mediu de pui este de circa 5-6 (Mech și Boitani 2003) deși uneori se pot naște până la 11 și chiar 16-17 pui (sub 1% din cazuri). Numărul de pui pare a fi influențat de cantitatea de hrană din habitatul respectiv. Astfel în zonele cu hrană abundentă s-a constatat că femelele fac mai mulți pui decât în condiții normale (Mech și Boitani 2003).

Puii la naștere sunt orbi și cântăresc 300-500g. Vor deschide ochii în a 12-a zi de viață iar la 21-28 de zile pot ieși deja din vizuină pentru a explora împrejurimile. Prima hrană solidă o obțin din a treia sau a patra săptămână de viață. Până în toamna aceluiași an, sunt suficient de mari pentru a-i însoți pe adulți la vânătoare.

Durata de viață: până la 13 ani în sălbăticie și 16 ani în captivitate (Mech 1988).

Deplasări și teritoriu: Specia are o mobilitate extraordinară. Astfel s-a observat că se poate deplasa cu viteze medii de 7-8 km/h, ore întregi (Mech și Boitani 2003). Pe perioade scurte poate alerga chiar cu 50-60 km/h.

Specia este puternic teritorială. Dimensiunea teritoriului depinde de calitatea habitatului (din punct de vedere al disponibilității prăzii). Inima teritoriului unei haite este în medie de 35 kmp. Cel mai mic teritoriu observat a fost de 16 kmp, iar cel mai mare de 6.272 kmp în Alaska (Mach și Boitani 2003). În Europa centrală și de est teritoriile medii sunt de circa 30 kmp (Okarma și colab. 1998, Promberger-Fürpass și colab. 2001). În Carpații nordici (Tatra) un studiu recent a dezvăluit că teritoriile lupilor ajung la 146-191 kmp cu zonele centrale restrânse la 21, respectiv 28 kmp (Finđo și Chovancova 2004). Stabilitatea teritoriului unei haite este ridicată iar părăsirea acestuia este posibilă doar în perioadele în care hrana este mult diminuată (Heptner și Naumov 1998).

Densitate: extrem de variabilă în funcție de tipul de habitat, presiunea antropică dar mai ales de calitatea trofică a acestuia. În literatură sunt menționate densități de la 1 individ/12 kmp la 1 individ/120 kmp (Mech și Boitani 2003).

Dacă am considera că indivizii raportați oficial în parc se deplasează doar în interiorul acestuia atunci densitatea speciei ar fi de 1 exemplar la 8,96 kmp. Din datele obținute până în prezent de membrii echipei de lucru, densitatea în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița ar fi avea valori mai mici: 1 exemplar la 15,97 kmp.

Regim alimentar: carnivor. Hrana este extrem de variată și adaptată la oferta trofică a habitatului pe care îl populează specia. În general Canis lupus vânează ungulate de talie mijlocie sau mare. Totuși dieta este adesea suplimentată de mamifere mici precum iepuri, bursuci, vulpi, rozătoare și chiar insectivore. În unele părți ale arealului de răspândire, consumă chiar și animale mai ”deosebite” precum: insecte de dimensiuni mai mari, pești, foci (Graves 2007) și chiar pui de urs polar (Richardson și Andriashek 2006).

Hrana este capturată fie individual fie în grup/haită pe parcursul sezonului rece. Obișnuiește să vâneze în zonele centrale ale teritoriului stăpânit, evitând arealele marginale unde contactele cu alte haite cresc riscul de mortalitate (Mech 1977). Un individ adult are nevoie de 2,5-6,3 kg de hrană zilnic. Rata de capturare a prăzii variază mult în funcție de sezon și dimensiunea acesteia. În România și Europa, în general, hrana de bază o asigură în special ungulatele și suidele de talie mijlocie și mare precum Capreolus capreolus, Cervus elaphus și Sus scrofa. Se pare că specia preferă animale tinere sau în vârstă/bolnave (Barja 2009).

În sezonul hyemal sau în perioadele în care, din diverse motive, prada lipsește ori este în cantități insuficiente, poate consuma și cadavre. Canibalismul este rar întâlnit. Totuși în anii cu foamete extremă indivizii răniți sau slabi din haită pot fi consumați de proprii semeni (Graves 2007, Heptner și Naumov 1998).

Un aspect mai puțin cunoscut pentru nespecialiști este faptul că în sezonul cald al anului lupii își suplimentează dieta cu hrană vegetală precum fructele de pădure, mere, pere (Heptner și Naumov 1998).

 

Statutul speciei:

Directiva specii și habitate, anexele II și IV ale Directivei Consiliului Europei 92/43/CEE din 21 mai 1992;

OUG 57/2007, OUG 154/2008 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale a florei și faunei sălbatice (anexele II și IV);

Convenţia de la Berna, anexa III - Legea nr. 13 din 11.03.1993;

CITES apendixul II, valid din 24 iunie 2010;

Convenția de conservare a animalelor sălbatice din Europa și a habitatelor naturale – Anexa III;

Legea vânătorii (vânarea permisă în regim special. Anual se aprobă o anumită cotă de extrageri);

Conform IUCN specia este clasificată ca fiind ”Least Concern” (pagina IUCN : www.iucnredlist.org/details/12519/0 accesată în aprilie 2013).

 

Bibliografie:

Barja I. 2009. Prey and prey-age preference by the Iberian wolf Canis lupus signatus in a multiple prey-ecosystem. Wildlife Biology 15(2): 147-154

Finđo S., Chovancova B. 2004. Home ranges of two packs in the Slovak Carpathians. Folia Zool. 53(1): 17-26.

Gaubert P, Bloch C, Benyacoub S, Abdelhamid A, Pagani P., și colab. 2012. Reviving the African Wolf Canis lupus lupaster in North and West Africa: A Mitochondrial Lineage Ranging More than 6,000 km Wide. PLoS ONE 7(8): e42740. doi:10.1371/journal.pone.0042740.

Graves W. 2007. Wolves in Russia. Anxiety throughout the ages. Detselig Enterprises. ISBN 1-55059-332-3

Heptner V.G și Naumov N.P 1998. Mammals of the Soviet Union vol. II. Part 1a, Sirenia and Carnivora. Science Publishers, Inc. USA. ISBN 1-886106-81-9.

Lopez B.H., 1978. Of Wolves and Men. J.M. Dent and Sons Limited. ISBN 0-7432-4936-4.

OBrien T.G., Baillie J.E.M., Krueger L., Cuke M. (2010) The wildlife Picture Index: monitoring top trophic levels, Animal Conservation, 13(4): 335-343.

Okarma H., Jédrzejewski W., Schmidt K., Âniežko S., Bunevich A.N., Jédrzejewska B. 1998: Home ranges of wolves in Bialowieza primeval forest, Poland, compared with other Eurasian populations. J. Mammal. 79: 842–852.

Mech L.D., Boitani L. 2003. Wolves: Behaviour, Ecology and Conservation. University of Minesota Press. ISBN 0-8166-1026-6.

Mech 1988. Longevity in wild wolves. Journal of Mammalogy 69(1):197– 198.

Mech L. D. 1977. Wolf-Pack buffer zones as prey reservoirs. Science 198 (4314): 320-321.

Mech, L.D., Boitani, L. (IUCN SSC Wolf Specialist Group) 2010. Canis lupus. In: IUCN 2012. IUCN Red List of Threatened Species. Version 2012.2. <www.iucnredlist.org

Promberger-Furpass B., Surth P., Predoiu G. 2001: Carpathian Large Carnivore Project. Annual report, Zarnesti, Romania, 77 pp.

Richardson E.S., Andriashek D. 2006. Wolf (Canis lupus) predation of a polar bear (Ursus maritimus) cub on the sea ice northwestern Banks Island, Northwest Territories, Canada. Arctic 59(3): 322-324.

xxx Raportului final pentru ” Studiul privind estimarea populațiilor de carnivore mari și pisică sălbatică din România (Ursus arctos, Canis lupus, Lynx lynx și Felis silvestris) în vederea menținerii într-o stare favoravilă de conservare și pentru stabilirea numărului de exemplare din speciile strict protejate care se pot recolta în cadrul sezonului de vânătoare 2011-2012” accesat online în aprilie 2013 la adresa web: http://www.mmediu.ro/protectia_naturii/biodiversitate/carnivore_mari/2012-01-16/2012-01-16_carnivore_mari_evaluare_2011_raportcarnivoremari2011.pdf

Proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională

 

PARTENER

RNP-ROMSILVA - Administratia Parcului Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa RA

 

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro