înapoi la mamifere

 

Denumire ştiinţifică: Myotis daubentonii

Denumire populară - Liliacul de apă

Taxonomie: Clasa Mammalia, Ordinul Chiroptera, Familia Vespertilionidae

Myotis daubentonii în Av. Domnesc

Descriere.

Liliac de talie medie, cu urechi scurte, cu 4-5 pliuri transversale şi o excavaţie slabă în partea inferioară a marginii externe, tragusul, drept se îngustează spre vârf şi nu atinge jumătatea lungimii urechii. Laba piciorului este mai lungă decât jumătatea tibiei, iar coada este mai scurtă decât corpul, ultima vertebră ieşind în afara uropatagiului. Dorsal, culoarea perilor este maro-neagră, la bază, cu vîrfurile brun lucioase, iar ventral, baza perilor este tot brun-întunecată, dar vârfurile sunt albe sau cenuşii-brune.

 

Habitat

Specie silvicolă şi hidrofilă, frecvent întâlnită în apropierea lacurilor, râurilor şi iazurilor.

Vâneză în amurg, la două ore de la apusul soarelui, zburând rapid deasupra apelor curgătoare şi lent deasupra celor stătătoare, sau în jurul arborilor.

Hrana este formată din diptere, lepidoptere, hemiptere, trihoptere, efemeroptere şi în mod excepţional din peşti mici, alevini sau crustacei, pe care îi capturează cu ajutorul picioarelor lungi.

Vara se adăpostesc în scorburi, mai rar în clădirile din apropierea apelor sau în structura podurilor, foarte rar formează colonii de maternitate în adăposturi subterane. Hibernează în peşteri, mine, pivniţe, dar şi în scorburi sau fisuri de stâncă.

 

Reproducere: În general femelele dobândesc maturitatea sexuală în al doilea an de existenţă. Împerecherea are loc din toamnă până în primăvară, adesea în adăposturile de iarnă. La sfârşitul lui iunie-începutul lui iulie, după o gestaţie de 50-55 de zile, femelele nasc un pui (rar doi), care devine independent după 3-4 săptămâni.

 

Statutul speciei:

Lista Roşie IUCN: LC (preocupare redusă)

Lista Roşie a Uniunii Europene: NT (preocupare redusă)

Cartea Roşie a Vertebratelor din România: vulnerabil

Directiva Habitate: Anexa IV

Proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională

 

PARTENER

RNP-ROMSILVA - Administratia Parcului Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa RA

 

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro